Blog

Share

Aici articol de tip blog

INIMA COTNARIULUI
Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru creșterea și rodul viței de vie ne-a învățat să prețuim fiecare boabă purtătoare de soare și să împărtășim cu ceilalți bucuria vieții.

Drumul vinului este lung, dar plin de recompense. Avem permanent grijă de cele peste 1.700 de hectare cu plantații de vie prin lucrări agricole performante. Specialiștii noștri lucrează în laboratoarele combinatului sau în vii, pentru obținerea unor noi soiuri de viță de vie și a unor noi cupaje de vinuri.

Vinurile de Cotnari prezintă calități excepționale obținute prin limitarea producției medii de struguri la un hectar la doar 70-80% față de celelalte podgorii ale României sau din țările viticole. Compania noastră va alege întotdeauna calitatea în detrimentul cantității. În vinoteca noastră, organizată pe criterii științifice, păstrăm cele mai reușite colecții, începând din anul 1956.




PAMÂNT RODITOR

PAMÂNT RODITOR
"Podgoriile sfinte" de la Cotnari, cum le-a numit Dimitrie Cantemir, sunt rodul unei îndeletniciri străvechi viti-vinicole. Din antichitate și până astăzi, vița de vie a îmbrățișat neîntrerupt dealurile molcome ale zonei, profitând din plin de particularitățile acestora.



PODGORIA DE AUR
Podgoria este adăpostită de vânturi și de curenții locali reci, datorită fenomenului de phoenizare a maselor de aer, ce determină un proces de încălzire. Perioada mai – septembrie este caracterizată de o nebulozitate cu valori reduse, favorizând insolația, creșterea strugurilor și acumularea zahărului. Solurile sunt extrem de favorabile culturii de viță de vie, cu o textura luto-nisipoasă, bogate în humus și baze schimbabile.

[I]1

UNIC ROMÂNESC
Iată de ce, Grasa de Cotnari de exemplu, nu s-a adaptat în nicio altă podgorie din România sau din lume.
Podgoria a fost mereu dăruită cu "bună potrivire de oameni înțelepți și de la natură". (Mihail Sadoveanu)

>>Grasa de Cotnari



TRADIȚIA

Podgoria Cotnari face parte din Regiunea viticolă a Podișului Moldovei, fiind situată în cea mai mare parte a sa pe Coasta Cotnari – Hârlău, un segment important din marea Coastă Moldava. Reputatul academician român Valeriu D. Cotea o apreciază ca fiind "una dintre cele mai renumite regiuni viticole din țara noastră".

Această regiune se distinge prin personalitatea viței de vie și versanții bine însoriți, prin finețea vinurilor albe obținute aici și mai ales pentru dragostea tradițională a locuitorilor pentru cultura vinului.

>>Busuioaca de bohotin


Până nu de mult, aproximativ până la începutul secolului al XX-lea, prelucrarea strugurilor în Podgoria Cotnari, în vederea producerii vinurilor, se facea într-un mod empiric, folosindu-se vase, instalații și mijloace tradiționale, unele dintre acestea valoroase astăzi mai mult ca piese de muzeu.

[I]2

Proprietarii viilor preferau ca ei înșiși să-și vinifice producția de struguri. Ca și culesul, vinificarea de la Cotnari unea aspectul lucrativ cu cel ludic, de joc și voie bună surprinse și literar de unii scriitori precum N.D. Cocea: "Copile, râzătoare, treceau coșurile (cu struguri) flăcăilor. Aceștia la rândul lor, urcați pe scările improvizate, le deșertau în trei călcătoare de doi stânjeni în lungime fiecare și așezate de-a curmezișul cramei. Panerele golite zburau prin aer însoțite de strigări și glume piperate. Fetele le prindeau din zbor. Nici una nu se lăsa mai prejos. Răspundeau la fel, cu glume în doi peri sau cu pumni de struguri aruncați flăcăilor în față… Mustul gâlgâia ca șuroaiele umflate de ploi. Zăcătoarele se umpleau văzând cu ochii. Crama zumzăia ca un stup de albine harnice”. „O întreagă tehnologie urmărește maturarea și învechirea vinurilor, căci vinul autentic de Cotnari nu se utilizează în anul în care a fost produs, ci după doi, patru sau chiar zece ani, când înregistrează adevărata personalitate” (Alecu Al. Floares).

>>Tămâioasă românească


ISTORIE
Dacă ne-am putea întoarce cu aproximativ 2.500 de ani în urmă, am găsi pe dealul Cătălinei o cetate traco-getică, ce stăruia împrejurimile. În interiorul cetății, pe o suprafață de 5 hectare se aflau locuințele conducătorului cetății și ale celor apropiați lui, iar jos, la poale, erau așezările celorlalți, ale oamenilor de rând care cultivau pământurile. Descoperirile din interiorul cetății Cătălina au adus argumente convingătoare despre cultura viței de vie la Cotnari, tocmai din timpurile lui Burebista (82-44 i.Hr).

MEȘTEȘUG
Se spune că numele de Cotnari este dat de meșteșugul cotitului butoaielor (cot – a coti, a măsura și ar – meșter). La 1599 Cotnariul (cu 3.500 de fumuri) era unul dintre cele mai mari târguri ale Moldovei, după Suceava și Bacău.


TEHNOLOGIE

INVESTIȚIE
Tradiția milenară se împletește cu promovarea celor mai avansate sisteme. În ultimii ani, compania a promovat investiții substanțiale împreună cu firme de renume din Italia, Germania, Suedia. Aceste investiții au crescut capacitatea stației de îmbuteliere, au modernizat instalațiile de răcire, de eliminare a sărurilor tartrice, de limpezire centrifugă a mustului, de depozitare a vinului la învechit etc.

[I]3

INOVAȚIE
Specialiștii combinatului Companiei COTNARI se dedică unei activități susținute de cercetare științifică, de studiere a evoluției vinurilor și de constituire a sortimentelor. Din laboratoare echipate la standarde de ultimă generație au ieșit în ultimii doi ani, două noi soiuri de viță de vie: Grasa 75 și Perla Cotnariului.
În prezent cercetăm și alte vițe de vie pentru obținerea unor biotipuri cu parametrii calitativi superiori.